Afacerea Isus Cristos – marketing religios

Această legendă [creştină], fabricată cu îndrăzneală post factum, pretindeau că ar fi de o asemenea autenticitate încât era mai presus decât Comentariile lui Cesar, pentru că în istoria mitului lor amestecaseră cîteva personaje reale ale epocii atribuite faptelor şi gesturilor pesudo-crucificatului. Dar tocmai ceea ce este stabilit de istoria romană şi de cea iudaică despre aceste personaje reale este chiar ceea ce dovedeşte fără dubii impostura fabricanţilor evangheliilor.

Cazul „Ponţiu Pilat”

Să îl luăm, de exemplu, pe procuratorul Ponţiu Pilat (Pilat din Pont); adevărată sa istorie a fost scrisă de contemporanii săi, acţiunile sale au fost menţionate de istoricii vremii. Ştim că a fost cavaler roman, că şi-a preluat sarcina la Ierusalim ca al şaselea procurator şi succesor al lui Valerius Gratus, în al unsprezecelea an al domniei lui Tiberius (anul 25 al erei creştine) şi că, după şapte ani, cu o severitate nemiloasă şi chiar cu cruzime, a reprimat o revoltă religioasă care a izbucnit în Galilea; apoi, doi ani mai tîrziu, adică în anul care a urmat pretinsei crucificări a lui Isus, a avut loc o nouă revoltă foarte violentă, ale cărei detalii sunt cunoscute: pentru a construi un apeduct, el a pus mîna pe comoara Templului şi a fost acuzat de abuz de putere şi de deturnare de fonduri. După un timp, locuitorii din Samaria asupriţi de acest administrator lacom au depus plîngere la guvernatorul Siriei, Lucius Vitellius, care era superiorul ierarhic a lui Ponţiu Pilat, simplu procurator, care nu avea şi n-a avut niciodată titlul de guvernator pe care Evanghelia i-l atribuie constant(1); reclamaţiile samaritenilor au fost admise de Vitellius, care a trimis un comisar din guvernul său, numit Marullus, să facă o anchetă la Ierusalim şi Pilat, care nu era deloc guvernatorul omnipotent imaginat de Evanghelie, a trebuit să răspundă în faţa comisarului delegat de şeful său Vitellius, singurul guvernator în acea ţară; raportul lui Marullus i-a fost defavorabil lui Pilat, astfel că procuratorul Iudeii a fost obligat să meargă la Roma pentru a se justifica în faţa lui Tiberius. Înainte de a ajunge în Italia (anul 37), Tiberius a murit şi Pilat i-a dat socoteală lui Caligula; destituit de împărat, el nu s-a mai întors la Ierusalim, unde a fost înlocuit de Marullus. Dacă marele proces al lui Isus Hristos a existat cu adevărat, cum de nu găsim nici cea mai vagă menţiune a istoricilor, care, vorbind despre Pilat, povestesc despre această neînsemnată afacere cu apeductul şi de cele două revolte, care nu au avut nicio urmare însemnată şi care nu au condus la formarea niciunei secte?

Nu este decât o mică eroare de detaliu, spun apărătorii Evangheliei. Cu certitudine, nu, răspundem noi. Erori de acest gen nu pot fi comise în documente oficiale, mai ales atunci cînd ni se spune că evangheliştii, departe de a fi nişte ignoranţi capabili să confunde un procurator cu un guvernator, au primit, prin limbile de foc de la Rusalii, cea mai completă cunoaştere. Să presupunem că unul din contemporanii noştri publică o broşură anecdotică privind apărarea lui Belfort din timpul războiului franco-prusac din 1870-1871, că se prezintă ca fiind unul dintre asediaţi şi prezintă el faptele necunoscute pînă atunci de public şi de fiecare dată când vorbeşte de colonelul Denfert–Rochereau, comandant în acel loc, îl numeşte: generalul Denfert–Rochereau. Această eroare grosolană despre gradul şefului militar Belfort nu este suficientă pentru a dovedi că documentul este apocrif şi că autorul broşurii nu este decât un mincinos neruşinat?

Written by Administrator