DACII în sursele literare – adevăruri uitate

În mod ciudat, dacii sunt amintiţi în manualul nostru de istorie într-un mod superficial şi care, în niciun caz, nu îl poate ajuta pe tânărul elev să realizeze gradul de civilizaţie şi cultură atins de strămoşii săi.

Cei ce ne scriu istoria oficială “omit” să amintească de numeroasele surse antice, medievale şi moderne care îi elogiază pe daci şi care vorbesc în termeni laudativi despre atitudinea, carisma, obiceiurile şi limba acestora.

În acelaşi mod ciudat, spaţiul alocat în manualul de istorie perioadei antice a poporului nostru este suspect de mic, argumentul potrivit căruia “nu avem informaţii prea multe despre daci” fiind unul pe cât de pueril, pe atât de ignorant la adresa multitudinii de surse literare care vorbesc despre daci.

Pentru a repara, într-o oarecare masură, aceste erori ale “vajnicilor” noştrii scriitori de istorie, vom publica, periodic, citate şi surse care îi menţionează pe geto-daci, pentru a vă da posibilitatea să vedeţi, într-o altă lumină şi context, caracterul şi destinul celor ce ne sunt străbuni.

 

Ştiinţa şi arta militară a dacilor, elogiate de greci şi romani

 

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

“Decebal era foarte priceput în planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul de a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din aceasta pricină, mult vreme a fost un duşman de temut pentru romani.”(Dio Cassius)

“… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…” (Iordanes, Getica)

” Se întamplă că am facut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”. (Dio Chrysostomus, Discursuri)

“Prin ţara lor curge râul Marisosm ce se varsă în Dunare. Ei (romanii) numeau Danubius partea superioara a fluviului şi cea dinspre izvoare până la cataracte. Ţinuturile de aici se afla, în cea mai mare parte, în stăpanirea dacilor. Partea inferioară a fluviului, până la Pont – de-a lungul căreia traiesc geţii – ei o numesc Istru. Dacii au aceeaşi limbă cu geţii”. (Strabon, Geografia)

“În tinereţea sa, pe când era rege Burebista, cel dintâi şi cel mai mare dintre regii stăpânitori asupra Traciei şi obţinând de la acesta stăpanirea peste întreg ţinutul de dincolo de Potamos şi peste împrejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunând şi dându-i totdeauna cele mai bune sfaturi şi câştigând prin vorbele sale bunăvoinţa regelui pentru oraşul sau.” (Inscripţia lui Acornion de la Dionysopolis)

 

Limba română, vlăstar al limbii dacilor

 

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai. (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor. (D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti nici crede.  (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI.  (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! (Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu. (Demostene, Discursuri)

 

Mândrie şi principii morale

 

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…(Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc. (W. Schiller, arheolog american)

DACII în sursele literare – adevăruri uitate (II)

Carpaţii – epicentrul culturii?
“Părinţi din zile vechi-străvechi, smerit plec fruntea-n faţa voastră. E o cinste şi un noroc să vă fie cineva urmaş. Treimea vieţii voastre a fost cumpătarea, seninătatea şi omenia. Prin ele, v-aţi ridicat pe treapta cea mai înaltă a vredniciei omeneşti. (…)Dintru început, cumpătarea a fost lauda voastră cea mai mare. Când grecii şi romanii se îmbuibau la bachanalii şi saturnalii, pornindu-se pe desfrâu, voi dimpotrivă arătaţi o cinstire deosebită pustnicilor. Eraţi aproape creştini înainte de creştinism. Şi ce lecţie i-aţi dat lui Lisimah, urmaşul lui Alexandru Macedon, când s-a cercat să cotropească ţinutul dinspre gurile Dunării! Fiind biruit şi prins, l-aţi ospătat pe talgere de aur, voi mulţumindu-vă cu străchini de lut şi cu linguri de lemn. Cumpătarea a fost legea cea dintâi a vieţii voastre. Vechimea cuvântului arată vechimea virtuţii, căci nu din sărăcie venea înfrânarea, ci din judecată: nu în cele trupeşti, ci în cele sufleteşti puneaţi voi preţul traiului pe pământ…” (S. Mehedinti)

“Carpaţiii sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi.” (Daniel Ruzo-savant peruvian)

„Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.” (Jules Michelet- cărturar francez)

“Cand primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat ca este dusmanul numelui de roman si ca vrea titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Caci aproape toti însotitorii din suita sa erau din neamul acelora… Avand în jurul lui astfel de însotitori si aparatori, el si-a batut joc de tot Orientul.” (Lactantiu, De mortibus persecutorum)

“Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, ei de care se râsese atâta, dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că li curge în vine tot sângele vechilor daci.” (Kohn Abrest)

“Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” (Huszti Andras)

“E drept însă că această viaţă, care tocmai se implanta în Dacia, ajunsese pe povorâşul decăderii; ea nu ar fi putut da o odraslă atât de roditoare, dacă nu s-ar fi altoit pe viţa cea plină de vânjă, a rasei tracice din poalele Carpaţilor” (A.D. Xenopol)

Dacii, moesii, tracii n-au fost în toate vremurile aşa de războinici, că istoria legendară a făcut să se afirme că însuşi zeul răboiului s-a născut în ţara lor? Mi-ar fi greu să enumăr puterea din toate provinciile, care acum se găseşte înglobată în Imperiul Roman…(Flavius Vegetius)

“Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansă de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului.” (Mircea Eliade)

“Strămoşii etnici ai românilor urcă neândoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentând doar un capitol recent din istoria ţării” (Eugene Pittard)

“Locurile primare ale dacilor trebuie căutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi sudul Dunării.” (Gordon W. Childe)

“În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din Nordul Africii până dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor.” (Dionisie Periegetul)

 

Pierit-a limba dacilor?
“Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserţiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit şi în Munţii Pindului, cu mai mult de o sută de ani înaintea cuceririi lui de către soldaţii lui Traian. . . În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeşte Pelasgia, în cantoanele din Epir şi din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stăpânii lumii. Dimpotrivă, romanii vorbeau limba pelasgilor. . . Este evident că descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie, vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine. . . Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei. . .Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi pe Pind. . . A trebuit ca istoria să înregistreze povestea despre colonii care au adus în Dacia limba latină. În acest scop scriitorii au inventat povestea sângeroasă a exterminării naţiunii dace de către Traian”. (Felix Colson, 1862)

“… N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întai limba Romanilor care era o forma literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întai limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.” (I. Al. Brătescu-Voineşti, 1942)

“Nu cumva noi nu putem “găsi” nici un cuvânt dac care să fie ne-latin, ne-grec,ne-german, ne-slav şi ne-maghiar, caz tipic de orbire când nu se vede pădurea din cauza copacilor?”  (Petre Morar, “Noi nu suntem Latini, Latinii sunt noi”)

“Toate legendele, toate tradiţiile arienilor, istoricii din Asia confirmă că vin din Occident. . . Să căutăm leagănul lor comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică”  (Roger Clemence, “Buletinul Societăţii de Antropologie”, Paris 1879)

“Purtătorii civilizaţiilor cele mai vechi ale Chinei şi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunăre şi Balcani”   (arheologul german Klaus Schmith)

“Chiar dacă trebuie să căutăm în Asia prima origine a arsacizilor, când au supus această parte a lumii, ei veneau din Europa şi făceau parte dintr-o puternică naţiune răspândită de la malurile Dunării până în ţinuturile cele mai îndepărtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naţional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuşilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria şi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia şi această denumire, care se poate recunoaşte uşor oricând, dar modificată în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa şi Asia, se foloseşte chiar şi pentru a desemna popoarele germane şi pe urmaşii vechilor persani” (Henry Jules Klaproth, “Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”)

“Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa şi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii pământului românesc, au rămas aceeaşi din epoca neolitică, a pietrei şlefuite până în zilele noastre, susţinând astfel, printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” (Albert Armand)

“Limba Română este o limbă-cheie, care a influenţat în mare parte toate limbile Europei”  (Ekstrom Par Olof)

“Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. …grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere.”  (Carolus Lundius, “Zamolxis, primus Getarum Legislator”)

 

România, vatra vechii Europe

 

“Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.” (Isidor din Sevilia)

“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înşisi nu ştiu nimic. Până în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii – pelasgii – , aparţinând timpului neoliticului.”  (A. Jarde)

“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului”  (Marija Gimbutaş – ”Civilizaţie şi cultură: vestigii preistorice în sud-estul European”)

”Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul Român, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât şi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani !” (William Schiller  în cartea ”Unde s-a născut civilizaţia?”)

“Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” (Huszti Andras)

“Geţii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman).  Geţii cântau, însoţindu-le din fluier, faptele săvârşite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu.” (Bonaventura Vulcanius)

“Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.” (Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597)

 

Ne întrebăm, ne întrebăm…

 

Ce facem, domnilor istorici, cu toate aceste izvoare, cu toate afirmaţiile de mai sus? Le “ocolim” pentru că nu convin? Le ignorăm pentru că nu se pliază pe versiunea oficială a naşterii noastre ca popor şi al limbii noastre? Păstrăm neschimbate paginile manualului de istorie antică doar pentru că orice alt gen de teorie clatină cariere şi lucrări împământenite ca fiind izvorâtoare de adevăr absolut?

Volumul de informaţii despre daci este unul imens. Ignorarea acestor dovezi de către cei ce au calitatea şi responsabilitatea de a ne scrie istoria oficială poate fi interpretată drept un semn de rea-credinţă sau, cu atât mai grav, de superficialitate profesională.

Sunteţi datori, domnilor istorici, prin prisma meseriei pe care singuri aţi ales-o, să daţi la o parte vălul necunoaşterii de pe ochii opiniei publice, să-i informaţi pe contemporanii dumneavoastră asupra descendenţei lor, să le redaţi mândria şi amintirea a ceea ce străbunii lor au însemnat şi au lăsat în urmă şi să faceţi ceea ce v-aţi angajat să faceţi: scormoniţi trecutul, căci multe adevăruri ascunde!

 

un articol de Valentin Roman

Articol preluat de pe http://adevaruldespredaci.ro

 

Written by Administrator